A vazut cineva pe unde ratacesc?!

Ceata. Plutesc in incertitudini si adevari deformate. Vreau sa castig o lupta, dar n-am putere sa lupt.
Vreau totul si nimic in acelasi timp. Ma afund in activitati, si ma pierd in detalii lipsite de importanta. Traiesc prezentul privind mereu in oglinda trecutului. Merg inainte cu privirea intoarsa si incerc sa evit greselile anterioare. Cand ma plicisesc incerc sa aduc lumina si speranta in locuri din cele mai pustii. Ma abat de la orice drum ma indrepta spre liman, si ma incapatanez sa curat prezentul cu valurile inca tulburi ale trecutului. Trist e ca nu-mi amintesc din trecut oameni sau intamplari, ci suferinta.
Incerc sa ma protejez, construindu-mi o carapace care nu ma caracterizeaza si care-mi slabeste increderea in mine si in ceilalti. Vorbesc despre mine, si nu ma recunosc. Nu, clar nu sunt eu!

Subscriu!

"Nu am puterea sa astept, sa pastrez distanta, sa pretind dovezi, sa fiu rezervata si rabdatoare in convingerea ca, daca intr-adevar mi-a iesit in cale o mare iubire, atunci isi va gasi puterea sa mi se arate, intreaga, desavarsita. M-am multumit cu franturi de viata si am pus, in locul adevarurilor care n-au existat niciodata, setea mea de iubire. In cautarile mele, m-am ratacit urmarind himere a caror dragoste mi-a otravit inima. In incercarile mele disperate de-a nu mai lasa timpul sa treaca fara noima, nu am facut altceva decat sa-mi irosesc anii din urma.
Dar am invatat un singur lucru cu folos: sa nu mai caut, si sa nu mai astept. Sa nu mai cred, si sa nu mai cercetez. Sa am credinta ca marile miracole, revelatiile sfinte si marile iubiri ti se arata intregi, in toata splendoarea, in toata stralucirea lor, fara sa fie nevoie sa le urmaresti sau sa scotocesti dupa ele. Marile iubiri sunt precum rasaritul ori ploaia, precum curcubeul. Sunt ca primavara asta de dincolo de geam, care ti se arata fara sa o strigi, fara s-o chemi, stiind ca n-ai cum sa nu-i simti lumina."

{ Dragostea e un bonsai, Alice Nastase }

Moare cate putin

Moare cate putin cine se transforma in sclavul
obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii;
... cine nu-si schimba existenta;
cine nu risca sa construiasca ceva nou;
cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste.

Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.

Moare cate putin cine evita pasiunea,
cine prefera negrul pe alb si punctele pe "i" in locul unui
vartej de emotii, acele emotii care invata ochii
sa staluceasca, oftatul sa surada si care elibereaza
sentimentele inimii.
Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este nefericit in lucrul sau;
cine nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis;
cine nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile "responsabile".

Moare cate putin cine nu calatoreste;
cine nu citeste;
cine nu asculta muzica;
cine nu cauta harul din el insusi.

Moare cate putin cine-si distruge dragostea;
cine nu se lasa ajutat.

Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si
detestand ploaia care nu mai inceteaza.

Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput;
cine nu intreaba de frica sa nu se faca de ras si
cine nu raspunde chiar daca cunoaste intrebarea.

Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intotdeauna ca
"a fi viu" cere un efort mult mai mare decat simplul fapt de a respira.

Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o fericire splendida.
Totul depinde de cum o traim...

Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare
Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul
Daca va fi sa plangi, plange de bucurie
Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale
Daca va fi sa furi, fura o sarutare
Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica
Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire
Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti asta in fiecare zi...

– Pablo Neruda

This is pure love ?!

Staying in love with someone even if you know you can't be together in future is like standing in rain and you know you will be sick but still you stand.

Când schimbi felul în care privești lucrurile, lucrurile pe care le privești se schimbă :-)

http://www.youtube.com/watch?v=3MYClbxTv4A&feature=share

simt ca am crescut putin :-)

Azi am facut 23 de ani. Nici nu stiu cand s-a intamplat asta. Sunt dezamagita de unele persoane si placut surprinsa de gesturile altora.

O sa trasform durerea in experienta si o sa merg mai departe! La multi ani mie :-)

Despre iubire….in diferitele ei forme

La inceput am iubit glasul suav al mamei. Nu eram constienta de prea multe, dar sunt sigura ca ma linistea si ma facea sa ma simt protejata si iubita.
Nu-mi amintesc foarte multe lucruri din copilaria mea, dar stiu ca am crescut iubind natura, respirand aer proaspat si miresme de flori din gradina bunicilor, jucandu-ma in tarana, alergand dupa fluturi pe camp si iubind orice forma de viata….
Am crescut cunoscand traditiile, invatand sa respect si sa zambesc la soare.
Dupa parinti, bunici, rude si natura….l-am iubit pe Mos Craciun. Retraiesc si acum acele emotii puternice ce ma cuprindeau in ajun. Eram speriata si fericita in acelasi timp. Tremuram de emotie cand se deschidea poarta , si cand il vedeam in holul mare din casa bunicilor.
Eram nerabdatoare sa-i spun poezia, pe care o repetam la nesfarsit cu cateva zile inainte. Iar momentul in care desfaceam cadourile era ceva mai presus de cuvinte. Il petreceam cu tristete la poarta si il priveam pana disparea pe ulița.
Apoi am ajuns la gradinita, unde o iubeam pe doamna educatoare. Era, si inca este, o femeie frumoasa, mereu aranjata, cu un zambet in privire ce stergea orice teama de necunoscut. Daca "doamna" zicea ceva, nu era nimic mai presus de spusele ei.
Cred ca aici au aparut si primele sentimente de iubire, fata de un baiat. Se manifestau ciudat. Ne jucam, apoi in secunda doi ne certam. Ne alergam prin clasa, imi mazgalea caietul….
Povestea continua si la scoala, in primele 4 clase. Daca imi amintesc bine, tot pe baiatul de la gradinita l-am placut, pana in clasa V-a . Acum realizez ca am fost constanta in iubire.
La gimnaziu il placeam pe colegul meu de banca….dar cred ca asta este un caz majoritar.
Primele emotii puternice pentru un baiat au fost in clasa a VIII-a , il cunoscusem la onomastica unei prietene. Brusc am renuntat la papusile cu care m-am jucat deci pana la 14 ani, si am dat libertate flurturasilor ce-mi alergau prin stomac.
Asta ar fi un scurt rezumat al iubirilor mele….cronologic vorbind. Dupa varsta de 14 ani, lucrurile au inceput sa se coloreze altfel, si sa capete alte intensitati.

To be continued...