Era prea multa durere in sufletul ei de copil, si....din pacate isi da seama ca viata e dincolo de aparente, si dincolo de ceea ce cred altii despre tine.
Dincolo de ceea ce vrei si afisezi prin gesturi, zambete sau lacrimi.
A auzit ca nu exista greseli, ci doar lectii, pe care le repeti pana reusesti sa le inveti. A tot repetat lectia.
Cu gandurile ravasite, se vade din nou in fata unei deziluzii.
Nu stiu de ce vorbesc la persoana a-treia. Un prieten mi-a zis candva, ca primul pas pentru a depasi o stare, e sa indentifici si sa recunosti cauza.
Poate ca o rochita trendy si o pereche de pantofi cu toc inalt te pot face sa arati mai supla, mai stralucitoare si sa sorbi priviri pline de admiratie, insa nu te fac mai fericita. Nu vindeca niciodata ranile sufletului. Din pacate.
Ce pot face sa te alung dulce greseala.. cand tot ce vreau este sa ma invalui cu a ta imperfectiune si sa fugim departe de perfectiunea iubirilor din jur?
Am invatat ca o iubire poate fi cladita pe orice.. atata timp cat amandoi dorim sa reziste, sa invete, sa accepte, sa invinga..
Gresesc din nou si ma intorc cu aceiasi pasi pe care i-ai vazut odata departandu-se.. cu acelasi zambet ascuns, inocent, perfid si dulce.. cu aceeasi iubire mascata si ganduri stampilate de stafiile trecutului..
Ma intorc din pura placere si dura curiozitate.. cu acelasi parfum invelit in povesti picante.. cu vechi concluzii muscate de timp, dar cu noi pacate bine rumenite ce au fost deja scoase din cuptorul constiintei mele..
Ma intorc cu speranta ca o sa te intorc inca o data...dar cu dorinta de vindecare.
Cum sa imi aspir definit nevoia de tine daca tu faci mereu dezordine avand nevoie de mine?
Te-am iubit pana la disperare, cu dispret si pasiune...cu o ura arzatoare si dorinta de a avea mai mult. Mai mult chiar si decat ceea ce reprezentai tu. Te-am construit perfect in imaginatia mea, si ti-am iubit defectele omenesti. Am depasit pragul suportabilului uman, de dragul tau. Am renuntat la orice forma de incapatanare sau orgoliu. Incerc sa ma va vad prin ochii tai...cum sa nu te saturi de caldura daca eu te sufoc cu un adevar pe care nu-l accepti?
DAR eu nu sunt asa ! Sau cel putin nu eram. Realizez ca din albina cu acul pregatit de atac am ajuns fluture romantic. Am trait o poveste perfecta cu fisuri mari.. care nu puteau fi niciodata reparate... Fisurile m-au facut iar albina...
Sunt iubiri care te inalta si te ingenuncheaza.. sunt iubiri pe care nu le poti uita, dar nici nu le mai poti accepta.. Ma intreb insa daca dupa o iubire mare mai poate veni una la fel de mare...?
