Once more. This time, with feelings.

Dragostea este ca un zambet, niciodata nu are valoare daca n-o daruiesti.

Azi m-am trezit cu o dilema : de ce ne e greu sa spunem “te iubesc” ? Nu sunt sentimentele asa de mari, incat sa le rostim in cuvinte, sau sentimentele sunt mai presus de cuvinte, iar acestea din urma devin nule in raport cu ce simtim ?

Poate e vorba de emotie. Sau de timiditate. Sau teama ca sentimentul nu e impartasit.
“Te iubesc” este fara doar si poate o promisiune cu inima pe care o faci celui de langa tine. Ce promiti ? Ca atunci cand se uita la tine, se vede pe el…intreg. Promiti sa-l sprijini, sa-l completezi, sa-i aduci zambete si sclipiri in privire, sa-i fii priteten, amant, critic. Promiti sa-I dai increderea ta, gandurile tale, mangaieri , liniste si pace sufleteasca.
Daca ma gandesc mai bine, cred ca e ideal sa zici “te iubesc” odata cu persoana iubita. Sa fie un fel de orgasm simultan. Greu de atins, dar nu imposibil.
Cum si cand sa zici te iubesc? Ca prima data, la prima ora a diminetii, la cea mai tarzie ora din noapte. La metrou, intr-o seara minunata cu cer instelat, in cele mai neobisnuite situatii, si in cele mai neasteptate momente.

Eu cred ca am sa spun asta in taceri multe. Sau in soapte pline de intelesuri. Pe o banca in parc, la o cafea, sau asa….aiurea. Oricum nu conteaza.

Apoi te sarut. E liniste…..